Why America, you're asking?

 
Credits: Vlad Petrut

Credits: Vlad Petrut

 

 

Why?

- În America? mă întreabă ca și cum n-ar fi auzit întâia oară.

- Da. În State. Plecăm în iunie, cândva după ziua mea. îi spun succint, știind că n-are să mă înțeleagă.

Stă pe gânduri și ceva din imaginația lui încep să-i întunece privirea cu o gelozie densă. Îl doare. 

Când află că nu ne vom petrece vara doar în America, ci chiar în California, începe să i-se adâncească linia strâmbă de pe frunte. Iar apoi, dintr-o dată, ca și când un diavol mititel i s-ar fi urcat pe umăr și i-ar fi șoptit un secret în urechea stângă, se înveselește și mă întreabă parșiv.

- Aaaah, cu Work and Travel mergeți? 

Egoul lui se reîntregise cât ai pușca din degete. E atât de evident, încât mă pufnește râsul.

Preconcepțile plutesc în aer mai ceva ca polenul.. sunt alergică la ambele, dar el nu știe.

- Da, cu un program studențesc, îi răspund rânjind în sinea mea, fără să simt că-i datorez vreo explicație. Deși știu ce gândește. 

Posibilitatea ca eu, de-o vârstă cu el, să-mi permit să mă plimb pe alte continente, când el nu poate, îl măcina, dar așa, așa, se înțelege.

Ba chiar, dacă-i vorba de muncă, nu s-ar băga niciodată.

Doar n-o să meargă la sclavie, își spune în gând. De ce ar pleca din România, când aici conduce un ursuleț și îi servește mama masa acasă.

Pentru ce? Se întreabă, apoi mă cercetează cu privirea.

Ceva nu se leagă.

De ce eu aș merge la lucru, dacă o duc atât de bine acasă?

Sau.. stai.. să fie vreo fățărnicie? Oare n-o duce fata atât de bine pe cât arată?

Să fi doar o mască cu care-și portă numele prin oraș?

Cine e tipa de fapt, se întreabă, comparându-mă cu celălalte fete cu care și-ar fi dorit să iasă, dar n-ar fi îndrăznit niciodată să le invite în oraș.

Acum, sunt sub ele. Acum, sunt sub el. 

Dar următarea dată când îmi intră pe Insta, uită și se lasă furat de pozele vivide.

Săracul de el, îmi zic acum și mă așez cu tine la o poveste. Da, cu tine.

 

 

 

 

În ultima bucată de timp am hotărât că te voi ține mai aproape. Pe tine, nu pe tipul din șcena de mai sus, care ilustrează o mare parte din oamenii cu care am ghinionul să intru în contact. Așa că, deși lui nu-i datoram nici o explicație, chiar cred că TU meriți să vezi dincolo de aparențe și de așteptările absurde pe care social media le generează.. și, sper eu, să transcezi în esența lucrurilor. 

Ar fi frumos ca, pentru doar câteva minute, cât vei citi aceste rânduri, să-mi intri în gând și să îți deschizi mintea pentru ideile care se vor cățăra în ea. La sfârșit, vei decide dacă își au sau nu locul acolo, dar până atunci, hai să-ți spun care e adevărul despre plecarea mea în America.. s-ar putea să te inspire.

 

 

 

 

E cert că-mi place să mă îmbrac frumos, să mă machiez, să-mi fac rutina de frumusețe și să-mi închipui ca am vreo 10 mii de BFF-uri pe internet, dintre care tu ești una.

Dar știi ce? Toatea astea sunt doar o suprafață, sunt doar o mică parte din universul meu.. și mai ciudat decât atât, sunt cultural determinate, iar eu știu asta.

Cum adică, te întrebi?

Ei bine, cultural determinat se referă la faptul că eu, așa cum și tu, și el, și ea, suntem în mare parte rezultatul contextului în care ne aflăm.

Uite, eu cred că am găsit formula bună pentru Cluj, pentru România, în care să trăiesc o senzație de succes, de abundență, de apreciere.

Cel mai mare atuu al omului este faptul că se adaptează rapid la circumstanțe, nu-i așa? Asta l-a ridicat în vârful piramidei trofice, în ciuda brațelor plâpânde și simțurilor amorțite.

Deci, din punctul meu de vedere, nu e nimic mai firesc decât asta. Decât predispoziția noastră de a ne mula pe falsa realitate pe care ceilalți ne-o conferă. Faptul că, vrând-nevrând, încercăm întotdeauna să fim cea mai bună variantă a noastră în raport cu dogmele și rigorile comunității în care trăim, e un adevăr întipărit în ADN-ul nostru. Nu-i așa? 

Fiecare trib are regulile lui, indiferent dacă vorbim despre țara, orașul, religia, curtea școlii, terenul de fotbal, lumea de la birou sau strâinii de la nuntă. Ne raportam, ca animale sociale, la societatea în care ne aflăm la momentul respectiv.

Hai să-ți dau un exemplu banal: Atunci când toată lumea are rochie lungă, ne simțim ciudat să fim oaia neagră, care poartă mini. Atunci când toți iau 9 și 10, ne simțim puțin ratați că abia de scoatem 5-ul. 

Mie, ca să fiu perfect onestă cu tine, cam totdeauna mi-a ieșit să-mi dau seama ce așteptări are lumea din jur de la mine. Cred că am un fler de a mă descurca.

Alții spun că trăiesc într-o bulă roz, o iluzie, dar ea este realitatea mea.. și în mare parte, și percepția celorlalți despre mine. Iar asta m-a ajutat în orice am hotărât să-mi investesc energia.

La școală am fost queen B, aveam un roi de copii care mă urmăreau pe coridoare și asta e doar începutul poveștii. La bac am luat cea mai mare notă din liceu. La facultă am fost preferata profilor. În dragoste am avut parte de relații bune și super-bune, ba chiar și în familie, sunt mezina, iar asta m-a scăpat mai tot timpul cu tratament preferențiale.

Până și blogul mi-a adus satisfacții cum n-aș fi crezut vreodată posibile. Și da, ele au fost, și sunt în continuare, ușor măsurate și din punct de vedere financiar. 

Când eram mai mică, mi-am dorit bani, ca să-mi pot permite lucrurile pe care ai mei n-ar fi vrut, sau putut, să mi le ofere. N-am primit banii, dar am luat scurtătura și am primit direct lucrurile prin intermediul blogului. Apoi, mi-am pierdut interesul pentru obiecte și mi-am dorit libertate, așa că am început să strâng bani ca să-mi pot permite independența. Apoi, când am reușit să-mi creez și un venit frumos, am înțeles că nici banii, nici lucrurile, nici independența nu-mi determină fericirea. Ci fericirea vine din cu totul și cu totul alte surse. 

Dar știi ce? Cu toate astea, în mijlocul valului pe care l-am prins cu blogul, cu shopul, și celorlalte mici victorii, care pentru mine au fost majore, și anul acesta, și acum doi ani, când abia începusem, mi-am făcut bagajele și am părăsit țara. Doar așa.

 Și n-am făcut-o ca să fiu cineva în România, ci am făcut-o ca să fiu un nimeni, altundeva. 

 

Acasă mă descurc.. dar aici? Aici ce se întâmplă? Aici cum mă vede lumea? Cum o văd eu pe ea?

 

Sunt acum în California, și lucrez ca să mă întrețin. Eu, alături de ceilalți studenți veniți din cine știe ce motive. Unii vor să-și ia mașină, alții vor să călătorească, alți vor doar să se laude că au călcat în altă lume. Pentru mulți, probabil, e un cocktail din fiecare.

Dar pentru mine e diferit. Așa simt.

Știu că ești curioasă. Banii sunt, în rapot cu România, câștigați aproape pe nemeritate. E ridicol sentimentul când faci conversia în lei. Mai că-ți vine să râzi când vezi că salarul minim pe economie îl poți face doar în câteva ore, dar pe cât de atractiv ar putea părea acest aspect, chiar nu i-am acordat prea multă atenție.

Mi-am propus doar să am timp să meditez și să mă bucur de natura de aici, care, de altfel, e superbă. Mi-am propus să-mi pun niște lucruri la punct, acolo, în mine, în timpul petrecut departe de casă. Mi-am propus să te țin aproape pe parcurs, oricât de tare mi-aș ieși din mână, dar în rest, nu mi-am propus nimic, decât să fiu cu ochii cât mai deschiși pentru tot ce mă înconjoară.

Adevărul este că am plecat în State pentru că mă SPERIA gândul s-o fac.

Toți fluturii din stomac făceau piruete doar la gândul că aș putea să mă pornesc într-o lume nouă, necucerită, în care să mă dezbrac de personajul cu care mă asociază toată lumea acasă.

Cine aș mai fi eu dacă nu mă cunoaște nimeni? În scurt timp am aflat că nici măcar eu nu mă mai cunoșteam în noul context.

Sentimentul e unic.

 

E ca și când te-ai dezbrăca de hainele identiății tale, dintr-o dată, lăsându-le pe toate să-ți cadă pe podea și ai merge să faci dragoste cu viața.

 

Nu știi încă dacă va fi tandră.. sau dură, sau dacă-ți place, sau dacă domini sau ești dominată, dar mușcându-ți buza te simți ancorată la prezent, și tot restul lucrurilor par să dispară. Și începi să descoperi.

Cam așa mă simt eu acum și asta m-a făcut să vreau să plec din nou. 

Prima experiență cu America m-a învățat atât de multe, dar cea mai importantă lecție a fost că eu nu sunt așa cum sunt acasă. Nici cum sunt în State, sau oriunde aș fi și m-aș adapta ca un cameleon vrând să supraviețuiască, ci sunt cum sunt eu pe dinăuntru..

O mare de emoții și că ele, sunt tot ce am. 

Iar momentul în care iluzia celorlalți despre mine s-a rispit și am înțeles că eu nu sunt nici brandurile pe care le port, nici contouring-ul pe care mi-l fac, nici măcar textele pe care le scriu sau oamenii pe care-i cunosc, nici măcar experiențele pe care le am, deși mulți și le-ar dori și aspiră către ele, atunci am aflat cât de ușor e să fi fericit. 

Dar pentru asta am fost nevoită să las totul în urmă. Să refuz colaborări bănoase, să pierd legătura cu prieteni de-o viață, să mă pun în situații stranii, în uniforme urâte, s-o iau de la 0. Pe scurt, să gust viața din altă farfurie. 

Toate astea au venit cu sacrificii, cu preconcepțile celor de acasă, cu anumite dezamăgiri, dar pe celaltă parte a balanței, trâgând-o bine în jos, au fost aventurile și vara vieții mele, au fost noi abilități descoperite, noi cunoștiințe făcute, noi perspective de viață și noi referințe prin care mă definesc azi, pe mine, și lumea din jurul meu. 

Călătoritul, dragul de el, asta face cu tine. Te dezbracă, te zăpăcește, te mai chinuie, te mai alintă, dar te recompensează de fiecare dată.

Iar atunci când spun călătorit, nu mă refer la sejururi la all inclusive într-un resort plin de oameni lipsiți de imaginație. Acolo nu aflii nimic despre nimic, ci doar ai ocazia să-ți ridici picioarele și să iei o pauză. Poate să mai mânânci câte ceva nou, dar cam atât. 

Atunci când călătorești cu adevărat, tot restul ia o pauză și viața abia începe. Iar pentru mine, vara abia a început.

 

Outfit

Bag Mansur Gavriel

Bra NAKD

Sweater STYLAND

Crop top H&M

Pants Asos

Watch MVMT

 

 


Diana Rogo18 Comments