The beginning of a Dream

RO:

In timp ce parul ti-se pierde intre perne si patura iti inveleste visele,

intr-o lume paralele, pe cealalta parte a globului,

soarele e sus si-mi bate pe tastatura.

Ma gandesc la tine acum.

La faptul ca n-am mai dat nici un semn de viata in ultimele saptamani si cat de dor mi-a fost sa-mi astern gandurile in cuvinte.

Am o dupa-masa libera si m-am hotarat sa ma pun pe scris. L-am inlocuit pe Andrei cu o cutie de inghetata.

A inchis usa in urma lui acum vreo 5 minute. In pat, langa perna lui inca incalzita, am asezat cutia. Sunt dune de ciocolata, printre care se ratacesc mini marshemelows.

Alegand norisorii de bezea, mai iau cate o inghititura si ma gandesc cum sa incep.

Cu ce sa incep? Cum sa ma fac inteleasa pe de plin, cand numai eu stiu ce am vazut si am trait pana acum?

Intrebarile de mai sus m-au impiedicat pana acum sa-mi mai deschid blogul. E stranui cum o lume atat de pretuita, de adorata, mi-se pare prea straina de realitatea mea actuala.

Aici e altfel, e altcumva. Eu sunt altfel, desi sunt tot la fel.

Vreau sa incerc. Simt ca-ti datorez asta.

Si.. cine stie, poate pana la urma voi realiza ca nu e chiar atat de greu cum mi s-a parut..

Am sa incep cu inceputul. Unul dintre ele, cel putin.

 

Pluteam.

Nu paream sa mergem nici inainte, nici inapoi. Miscarea se pierdea in aer, la fel si norii pe care ii depasisem de mult. Avionul fiind atat de mare si reperele atat de indepartate, nu simteam nimic altceva decat emotia pe care o fierbeam incet, inca de cateva luni in coace.

La foc mic am asteptat plecarea, dar acum ca doar cateva ore ne mai indepartau de destinatie, simteam cum clocotul ma aprinde pe dinauntru.

Am evitat sa ma gandesc la asta, imi spun in gand ori de cate ori imi imaginez ca am sa-i povestesc cuiva situatia.

Cum sa ma gandesc daca nu stiu cum va fi? De ce sa-mi imaingez ceva ce va fi cu siguranta diferit? Am evitat pana la refuz, dar acum nu mai era nevoie.

"Miss?" imi intrerupe contemplatia o voce calda.

Domnul amabilitate s-a intors la locurile noastre. Acum ne servea cu patiseuri. Vinul inca nu il terminasem. Ii zambesc si-mi empatizez "merci-ul" cu un ton prea putin romanesc inainte sa plece.

Cliseul frantuzesc ma distreaza si hotarasc sa ma opresc din nou din ganduri. Uneori trebuie sa te lasi in voia sortii, imi spun, uitandu-ma la Andrei care si-a mutat capul de pe umarul meu pana pe geam. Dormea adunat, dar calm si usor.

Respiratia lui ma relaxa..

Trecand prin lista de filme de pe ecranul din fata mea, imi selectez preferatul. "Saint Laureant" urma sa-mi capteze atentia urmatorele doua ore. Zambesc si ma simt norocoasa ca am ales o companie aeriana frantueasca.

N-a trecut mult pana sa aterizam.

"Stii drumul pana la marea noastra? Care parca nu se mai termina? Si cum iti vine sa intrebi mereu cat mai este?"

"Da, stiu!" il pufneste pe Andrei, a carui copilarie n-a fost departe de a mea.

"Pai, sincera sa fiu, nu mi s-a parut la fel de lung drumul pana aici", ii confesez o data ajunsi in San Francisco.

"Asa-i. Si eu am crezut ca 24 de ore de calatorit ne vor consuma total, dar eu sunt foarte fresh." imi raspunde Andrei cu ochii mari, atitintiti la cladirile inalte care ne inconjurau.

Din San Francisco pana la destinatia noastra finala nu mai era atat de mult. Daca ai urmarit 'Viata cu Luie" cand erai copil, poate ti-e familiar "Lake Tahoe", statiunea montana unde am ajuns dupa o zi in oras si o noapte dormita in bratele iubitului, pe scaunele din autocar.

Pe mijlocul lacului trece granita intre California si Nevada. Altitudinea muntilor care ne inconjoara ii impodobesc cu zapada pe tot decursul anului. Lacul ne ofera senzatia tipica siestei de langa plaja, iar pomii inalti gazduiesc iepurasi cat o palma, veverite pitice ca Chip si Dale si ursi care colinda strazile si casele oamenilor.

Oraselul e mic, dar e select.

Pe marginea apei troneaza vile de miliarde de dolari, pe strazi circula muscle cars si din cand in cand cate-o masina europeana.

Populatia orasului e compusa din localnicii care s-au nascut si si-au petrecut toata viata aici, turistii americani cu puterea financiara pentru a inchiria una din acele vile, si noi, strainii veniti cu progame de genul W&T.

In localuri ne adunam toti in acelasi loc. Ajungem sa povestim atat cu americanii autentici locatiei, cat si cu cei veniti de prin est sau sud, cu accentele reprezentative.

Ma gasesc adesea ascultand tacuta, asociind muzicalitate cuvintelor cu filme vechi, cu mafioti americani. Le sorbesc expresiile si ma simt ca in scenariul unui film doar prin simpla lor prezenta.

Pentru ei suntem si mai fascinanti.

Cu tonalitatea usor ruseasca, cu chipul alb, dar fata mai scurta, cu corpuri dezvoltate, dar suple in comparatie. Amandoi, atat eu cat si Andrei, suntem opriti mai mereu pe strada, in magazine si oriunde altundeva.

"Where are guys from?" aud mai des ca buna ziua.

Iar spre diferenta de europenii cu parerile preconcepute despre romani, americanii ne admira.

Tineri curajosi si muncitori, care inteleg mai multe limbi si se adapteaza oriunde. Fete frumoase, baieti ingrijiti si asa mai departe.

Apoi se mai adauga povestile despre casa. Despre mancarea naturala, bogatia gusturilor, capsunii adevari, stradutele mici cu cladiri istorice, datand inainte de descoperirea intregului lor continent. Cu eroii si basemele noastre, cu diversitatea si concenetrarea atator culturi intr-un spatiu atat de mic.

Ma distrez cel mai bine cand ii aud socati ca tocmai noi, europenii, venim sa vedem America, cand pentru ei ar trebui sa fie cu totul invers. "You should come visit Europe, no, I take that back! You must visit Europe if you ever get the chance!"

Si asa ajung sa-mi apreciez casa. Pe cuvant.

Mi-se face dor de Romania! Ma frapeaza ideea ca suntem atat de aproape de Paris, Milano sau Londra, cand aici trebuie sa calatoresc minim 8 ore inainte sa ajung in celalat oras. Dar asta e doar una dintre partile bune.

Faptul ca iti pretuiesti cultura mai tare nu te impiedica sa fi din ce in ce mai curios de cultura lor. Evitand pe cat posibil sa intru in capcana generalizarii, vreau sa traiesc cat mai multe si cat mai diferite. Iar numai pana acum s-au intamplat atatea si am sesizat atatea diferente incat mi-e greu sa nu trag linie si sa iau concluzii.

Dar nu o fac.

Astept pana la sfarsitul verii inainte sa-ti spun o parere unanima despre poporul lor sau diferentele noastre.

Pana atunci lucram intr-un restaurant. Avem uniforme, avem pozitii si avem responsabilitati. E ca o joaca, cumva, simt ca traiesc un rol. Desi uneori ma gandesc la evenimentele, conferintele si petrecerile de acasa pe care le ratez venind aici, ma consolez cu gandul ca urmeaza jumatatea de "Travel" din program.

Abia astept sa ne inchiriem o masina si sa strabatem toata coasta de vest, incepand cu San Francisco si sfarsindu-se in Los Angeles. Vrem apoi sa revenim in Nevada pentru Vegas si sa zburam de acolo pe coasta de est, daca ne ajung banii sa ne cautam o croaziera in Caraibe, iar ultima satpamana sa o investim numai in delirul New Yorkului.

Dar pana atunci inchid laptopul si ma duc sa ma intalnesc cu fetele si prietenii pe care ni i-am facut aici. Ne oprim la o margerita sau un burger, inca nu stim exact.. dar sunt multumita ca am inceput.

Acum ca am spart gheata sper sa revin cat de curand cu mai multe detalii,

si dragelor, daca aveti intrebari sau curiozitati, abia astept sa-mi spuneti care sunt.

Firul narativ depidne si de voi.

Va pup!