Running For My Dreams

Credits: Vlad Petrut

Credits: Vlad Petrut

RO:

"Acuma-i acuma." cum ziceam inainte sa iesim de pe sub scari sau de prin copaci, cand ne jucam ascunsea, si de emotii nici nu respiram.

Luna asta si cea trecuta am fost intr-un maraton de task-uri ce trebuiau rezolvate. Fiecare ducandu-ma un pas mai aproape de visul pe care incepeam sa-l pot atinge..

Diana Rogo

Stiu ca v-am asaltat cu teasere despre colectia pe care urmeaza sa o lansez pe shop-ul blogului, dar in sfarsit ma apropriu de 'grand finale'.

Inca n-am cunoscut pe cineva sa fie mai atent la detalii decat mine si sincera sa fiu, mi-a fost aproape greu sa ma suport saptamanile astea, cand fiecare coltisor, ata si nuanta trebuia sa flateze intregul pe care vreau sa-l creez.

Dar sunt atat de incantata de ceea ce iese incat mi-se pare ca a meritat asteptarea.

Asadar, azi, pe langa pozele care exprima intocmai goana pe care am fost in ultimul timp,

vreau sa va explic putin despre ce este vorba cu adevarat.

Ca orice lucru care te pasioneaza, nu e lucrul in sine care-ti pune zambetul pe fata.

Nu, chiar deloc. E intotdeauna ideea din spatele lui.

Asa am ajuns sa pornesc de la un gand si sa ajung la un accesoriu care-mi frapa simturile si ma facea cumva, involuntar, sa ma simt mai femeie, mai seducatoare si per total, mai interesanta.

Dar de la piesa m-am intors inapoi la motivul pentru care simteam toate acestea.

Poate pentru ca nu mai vazusem pe nimeni, niciodata sa poarte un asemenea accesoriu, poate pentru ca penele sunt incarcate cu o valoare simbolica datand inainte ca lumea sa semene macar cu felul in care arata astazi, poate pentru ca ma identific intocmai cu ideea de libertate pe care o inspira, sau poate pentru ca ele poarta o parte din viata pasarilor pe care le impodobeau.

Tin minte cand ma plimbam prin New York intr-o zi de vara tarzie, anul trecut, cu un guler de pene lungi si negre pe umeri. Poate tii minte povestea de la postarea despre State.

Andrei ma tinea de mana strans, indreptandu-se spre gaura de la Subway (metrou). Atunci m-a intrebat un domn din spatele meu, cu o nonsalanta care m-a dezarmat instant, de ce ma duc acolo. - Doar am aripi, pot zbura, imi argumenta mai departe, simtindu-l ca zambeste dupa cum i-se increti glasul.

M-am gandit mult la replica lui si la toata intamplarea in ziua ce a urmat, dar si in drum spre Romania, cand zburam, cu adevarat de data asta, peste ocean.

In America chiar ma simteam ca si cum, daca mi-as dori suficient de tare, orice ar fi posibil. In acelasi spirit am pornit proiectul care-l veti descoperi in curand. Cu energia aceea am flirtat pana am legat o relatie cu obiectul care mi-a starnit-o.

Desi e mult legat de feedback-ul pe care l-am primit din exterior, cred ca sentimentul a pornit tot din mine.

Mandria aceea cand stii ca esti aparte, ca esti mai mult decat un oarecare si ca povestea ta umple incaperea in care te afli.

Ca iti depasesti conturul uman si ca tu, entitatea cu sufletul si visele si gandurile tale, ajungi sa fi cunoscuta ca atare, ca un intreg.

Ca celalalt nu va vedea doar o fata trecatoare, ci ca va simti ceva cand drumurile voastre se incruciseaza.

Acelasi sentiment absolut fantastic l-am avut acum doi ani, cand am incept blogul si in urma cu an cand serbam deja un an de existenta a universului paralel, pe nume Dyrogue, pe care nu-l mai construiam, ci care ma construia pe mine.

Citisem un quote care-l tin intr-un sertar, intr-un colt al mintii, care suna cam asa:

"Art isn't supposed to be beautiful, it's supposed to make you feel something."

E una dintre vorbele cu care am rezonat atat de tare, incat cred ca mi-a schimbat, sau poate pur si simplu mi-a pus in cuvinte, mare parte din filozofia mea de viata.

Mi-se pare trist ca trec zi de zi langa oameni, veseli si suparati, bogati si saraci, a caror fete le-am uitat in secunda in care am privit in alta parte.

In cel mai bun caz ii voi regasi intr-o dimineata, dormind, ca figuranti din spatele actiunii cosmarului din care inca nu m-am trezit. Si atat.

Dar pe unii oamenii nu-i uiti. Asa cum nu-l voi uita pe domnul din New York sau cum nu voi uita expresia de pe fata baiatului pe care l-am sarutat intaia oara.

E contextul - momentul acela de glorie care te leaga de ei.

Povestea in care amandoi ati fost actori.

Viata noastra e compusa din aceste povesti, fie daca scriem un CV in care incercam sa ne apreciem obiectiv, fie daca e sir-ul de hashtag-uri pe care le atribuim pozelor pe Instagram pe care le facem.

Ceea ce pe mine ma framanta, e efemeritatea aceasta pe care trebuie sa o infruntam.

Faptul ca suntem trecatori si ca suntem uitabili, iar acest lucru, desi e eliberator pe de o parte, e infiorator pe de alta.

Tot ceea ce fac, fac in ideea in care o sa ramana.

Nu sunt artista, dar imi place sa cred ca in lumea mea, eu fac arta. Imi place sa cred ca voi reusi sa ating viata unor oameni care vor rezona cu mine asa cum eu am rezonat cu citatul de mai sus. Voi reusi sa fac asta numai daca acesti oameni vor ajunge sa ma cunoasca, macar printr-o poveste.

Am facut aceasta colectie numai pentru acei cativa oameni a caror viata interioara e construita in acest fel.

Am facut un produs pentru ei, arhitectii proprilor lor lumi.

Pentru cei curajosi. Si spun asta cu cea mai mare convigere.

Asta fiindca cred ca oamenii care stiu sa tina de valorile si ideile lor, pana si intr-o lume cu peste 7 milarde de realitati diferite, care se bat cap in cap, sunt cei ce au tupeul nerusinat sa traiasca dupa propiile reguli.

Cred ca genul acesta de oameni, pe care eu ii numesc "frumosi" sunt cei care ar fi suficient de increzatori incat sa poarte o capa de pene in jurul gatului. Si nu doar pentru ca penele arata bine, ci ca filozofia din spatele lor e atat de vasta, incat sunt nenumarate povesti legate de ele, in care se regasesc.

Nu vreau sa vad aceste accesorii pe umerii celor care umbla cu capul plecat, intr-o zi insoirta.

Nu pentru ca nu merita, ci pentru ca e ceva ce ei nu inteleg. Si acel ceva e frumusetea momentului pe care tocmai au ratat-o.

Dar mi-ar placea sa ma duc pe strada, si sa dau fata in fata cu o tipa care va purta aceste pene, si voi stii, nu ca e ca mine, ci ca e ca ea.

Si ca acest ea e o artista si ca voi rezona cu ea, si ca ma va inspira si ca nu o voi uita cand voi schimba privrea.

Cu ea in gand am creat si forma de impachetare, care vreau sa depaseasca simplul scop practic. De la textura cutiei, la mesajul din interior, toate joaca un rol in a completa experienta de a avea un asemenea accesoriu.

Pe langa asta, mi s-a parut important ca el sa vina impreuna cu umerasul pe care poate fi agatat, asa cum merita, cu gratie si respect.

Dar toate astea le vei vedea in curand. Voi incepe totul cu o sesiune de preorders, fiindca sunt facute manual si sunt unicate, deci fiecare piesa are nevoie de putin timp de realizare..

dar atat pentru astazi.

Mai e doar putin, fuga continua.

XX