Draga Cititoare..

Credits: Vlad Petrut

Credits: Vlad Petrut

 

Draga cititoare

.. ce mai faci?

Ultimele zile m-am simtit mult mai aproape de tine.

Hai sa-ti spun de ce.

 

Am inceput sa-mi inregistrez secvente ale vietii, ganduri si momente, sfaturi si idei pe una dintre platformele mele preferate de comunicare. Instagram.

Faceam asta si inainte, bineinteles, dar nu in aceeasi masura, si nu atat de personal. Acum, o fac prin "Stories", respectiv prin mici filmari, pe care le poti privi in timp real.

Inregistrez momente.. momente lungi pana-n 10 secunde.

Acolo sunt asa cum sunt eu, cateodata prea mataita sau prea alintata, prea incantata sau prea deprimata. Machiata sau nemachiata, in plin actiune sau tolanita intre pernele patului meu matrimonial. Fara perdele, fara prefacatorii, fara cenzura.

Mi-ar placea sa cred ca voi deveni mai buna la asta si ca voi reusi sa captez esentialul in zilele mele. Deocamdata, inca ma joc, inca ma obisnuiesc, dar feedback-ul a fost unul de-a dreptul impresionant.

Gandurile voastre bune si curiozitatea pe care mi-o afisati imi confirma faptul ca ar trebui sa contui asa si sa va dau acces la ceva mai multa intimitate decat mi-a permis blogul pana acuma.

 

 

 

Printre mesajele voastre, s-au regasit zeci de incurajari spre a-mi face un Vlog.

Ma gandesc la asta. Trendul in online incepe sa se contureze in aceasta directie.. stiu. Insa mi-e drag scrisul, imi sunt dragi pozele si inca e oarecum tabu Youtube-ul pentru mine.

Nu spun insa ca nu am sa incerc. Asa cum am demarat stories-urile, intr-o dimineata oarecare, in care m-am saturat de propriile sfiiri si ingrijorari, asa, probabil, am sa trec si de pragul acela.

Adevarul este, ca atunci cand iti impartasesti lumea personala cu zeci de mii de oameni devi vulnerabil..

Vulnerabil in fata prejudecatilor celorlalti, la mana interpretarilor si predispus neintelegerii. Insa in cazul meu, hotaratrea a fost luata nu acum, ci in urma cu aproape doi ani de zile, cand am inceput activitatea aceasta.

Puse in balanta, vulernabilitatea nu are greutate. Ea educa, motiveaza si te determina sa fi puternic, neinfricat, constient si justificat in tot ceea ce faci.

Faptul ca imi aleg cuvinele, ca imi pastrez calmul in fata celor ce nu vor sa inteleaga si ca imi cladesc, pas cu pas, o lume in care imi face placere sa traiesc, se datoreaza acestei vulnerabilitati.

Si.. pana la urma, se aseamana cu dragostea. Cel putin eu asa o corelez. Ca sa iubesti, trebuie sa inveti sa fi vulnerabil. Trebuie sa te dedici, sa te afunzi si sa vrei sa iti lasi jos toate garziile si toate zidurile tale de protectie. Abia atunci poti intelge ce inseamna sa iubesti, si, cred eu, doar atunci poti sa fi iubit cu adevarat.

In cazul blogului sau a prezentei mele ca persoana publica pentru voi, nu caut sa fiu iubita, ci caut sa fiu inteleasa pentru ceea ce sunt cu adevarat. Nu am nici o intentie sa creez o viata ireala pe care sa o invidiati. Nu. Vreau, sa creez o viata reala, in care eu sa-mi gasesc casa si linistea, si in care voi sa va gasiti inspiratia, si impreuna sa cladim o lume in care sa ne simtim bine.

De asta cred ca imi sunt atat de loiali cititorii si de asta mi se pare ca toata aceasta vulnerabilitate isi gaseste rostul. Pentru ca cei ce inteleg ce vreau eu sa fac, nu numai ca imbratiseaza gandurile mele, dar le si sporesc. Le provoaca, le traiesc si participa activ in comunitatea aceasta.

Nu vreau sa fiu singura aici. Nu vreau sa ma autointitulez un model pentru voi si nu vreau sa credeti ca sunt cu nimic diferita, pentru ca nu sunt.

Singurul lucru care ma diferentiaza, este faptul ca imi afisez gandurile si viata in mod constant, aici.

A devenit un stil de viata pentru mine. Imi aduce si un venit, da, in cazul in care ma abordeaza cate un brand sa ii creez o campanie. Da, aleg mereu cu mare grija care sunt aceste branduri pe care le las sa se aproprie de mine..

Stilul meu de viata imi ofera satisfactia de a ma culca linistita, stiind ca sunt inconjurata de o multime de oameni frumosi, cu sufletul mare.

Nu e usor sa-i gasesti, crede-ma. Desi sunt multi oameni buni, de multe ori nu o arata. Nu vor sa fie vulnerabili..

Ei bine, aici lumea isi lasa preconceptile la usa si se bucura de un gand bun.

Si pentru asta, pentru ca o faci si tu, eu vreau sa-ti multumesc.

 
a4copy.jpg

 

Si ca sa nu las pozele sa pluteasca in aer, lasa-ma sa-ti descriu un moment din ziua aceea:

In dreapta mea era Vlad, cu care am inceput sa vad din ce in mai mult lucrurile cu aceeasi ochi. Am devenit o echipa in felul in care nu as fi indraznit vreodata sa cred ca vom ajunge.

Urcam in sus, lasand Clujul atat de aglmoerat in urma. Era o ora de varf, si orasul meu se incarcase cu stres si poluare. Taceam amandoi, muzica era lipsita de versuri si eu eram doar recunoscatoare ca si de data aceasta, venise sa ma ia de acasa.

Masina mea ma lasase balta chiar in toi de iarna. Iar noi eram determinati sa gasim soarele dincolo de nori.

Si asta am si facut. A condus pana ceata se risipi, claxoanele erau date uitarii si razele promiteau sa-mi incalzeasca gleznele, mult prea dezbracate.

Unde soarele ne inchidea ochii, am tras pe dreapta si am iesit din masina.

Am facut pozele din doua unghiuri. Intai cu spatele la soare, asa incat peisajul sa fie unul luminat auriu, in vestitul "golden hour". Asa cum ii placeau lui Vlad. Firele de paie si arbustii se aprindeau ca luminiile de craciun, cu soarele conturandu-le varfurile..

"Hai sa facem si invers." i-am spus, forfecandu-ne pozitiile.

I-am zambit sincer, ca un multumesc tacut, pentru faptul ca ma ascuta de fiecare data.

Am pozat in timp ce masiniile treceau cu viteze primejdioase, soferii uitandu-se cu coada ochiului la blana mea de-un roz fulgerator. Speram sa nu se accidenteze nimeni din cauza noastra, cand am avut un moment de revelatie.

Uita-te la noi. Uita-te la noi ce facem.

Ce viata avem, sa putem fugii de nori si suparare, doar pentru cateva minute de soare, pe care-l surprindem intr-o poza sau doua..

Uita-te ce viata avem. In timp ce oamenii parca curgeau de pe Feleac in oras, captivi in propria transa, in propria realitate, noi suntem aici, facand ceva atat de neinsemnat, dar atat de placut.

Frigul ne-a patruns dincolo de haine, si uitandu-ne unul la altul plin de inteles, am alegat inapoi la masina. Tocurile mele groase se izbeau de asfaltul inghetat.

..Muzica incepu din nou si am inceput si noi sa curgem inapoi in oras.. inapoi la realitatiile noastre.

Dar pentru acel moment. Acea poza. Acea raza de soare, ne-am desprins din tot. Si cat eram acolo sus, cu Clujul meu, atat de drag si de urat totodata in spate, ma gandeam cat sunt de fericita ca sunt aici. Cat de vie ma simt si cat de bine e sa poti uneori sa faci un pas in spate si sa vezi lucrurile de ansamblu.

Iubesc ceea ce fac. Iubesc oamenii din jurul meu. Si nu vreau sa mai treaca nici o singura zi din viata mea in care sa nu ma gandesc, macar pentru o secunda la asta.

 

 

 

Outfit:

Faux Fur - ( Romanian designer ) Laura Firefly

Sequin Jeans - Guess ( via Unic Brands )

Geanta - Obag Classic

Hoodie - Puma ( ASOS )

High heels ASOS

 

 

FashionDiana Rogo7 Comments