Love tales: Cafenoar

Diana Rogo for Cafenoar

RO:

Stii unde am vorbit prima, chiar prima data cu Andrei?

 

Era o seara de iarna, asemanatoare cu cea de acum. Nu a nins inca.

I-am spus taximetristului sa ma duca in fata la Central, unde putea opri mai usor. Nu stiam exact adresa. Frigul si umezeala din aer m-au cuprins imediat ce am facut primul pas din masina incalzita pe jumatate.

Eu inca nu conduceam. Nu aveam 18 ani.

Din fata cladiri inca nerenovate, am luat-o pe jos tot inainte. La coltul strazii o vad pe Dia, inalta, cu parul lung, roscat.

Acum ca-ti povestesc, imi dau seama ca toate s-au schimbat, dar parca nimic din ce conteaza. Tot cu Dia ma intalneam si tot la fel de draga imi era.

Urcam scarile inguste impreuna, razand animate. Problemele de liceu stiam si noi ca nu sunt chiar probleme, Nici macar bac-ul nu-l simteam aproape, mai aveam mult pana acolo..

Lumina aurie, ambianta primitoare si mesele mereu pline ne chemau inapoi noapte de noapte. Au deschis deja de cateva luni bune, constat cu Dia, curioase de ce pana de curand nu veneam la fel de des.

Zilele acestea ne petreceam serile cu paharul de vin fiert lipit de varful degetelor, in Cafenoar.

 

Ne intalneam sa discutam planurile de Craciun si de Revelion. Localul era impodobit cu globuri mari si aurii, iar in fundal, dupa zumzetul vocilor, aproape toate familiare, se auzea piesa mea preferata.

Noaptea de ajun aveam sa o petrecem cu colegii la colindat pe la profesori, dar n-am mai ajuns, ne-am plimbat doar cu fetele, prietenii si baiatul care ma curta pe atunci..

Imi amintesc de mine cu parul scurt-scurt, blond platinat.

Hotarata, orgolioasa si incapatanata.

Aveam un acel ceva rebel in mine.

Ochii ii purtam mereu conturati pisiceste,

iar singura mea grija era sa nu ma indragostesc.

 

Hah, habar n-aveam ce ma asteapta.

 

Nu de mult incheiasem cu scantei prima mea relatie. Am zis intotdeauna ca voi ajunge sa scriu o carte despre ea - macar un capitol. Cu bune cu rele, a insemnat mult..

N-am crezut cu adevarat ca ma voi apuca de scris. Cine sa se fi gandit la un blog pe atunci? La o postare, chiar la randul cel de sus?

Nimeni.

 

Inapoi la seara noastra:

Dupa ce ne lasam hainele groase pe cuierul din stanga, ne asezam si constatam deodata ceva -ultra, mega, hiper- important:

"Ai vazut? La masa aia? Nu el e tipul.." -- "Ba daa, l-am vazut si eu!

Nu m-a salutat.."

ii raspund prieteni mele, cu un amestesc de amuzament si suferinta.

Printre suvitele bretonului blondin, il vad cum se intoarce. Se uita.

Ne stiam, asa, din priviri. La varsta asta toti ne stiam cu toti. Fusesem la aceleasi petreceri, aveam aceeasi prieteni,

doar ca fiecare astepta un pas.

 

Am mai sorbit o data din pahar, mi-am ciufulit parul discret si sub privirea amutita a lui Dia, ma ridic de la masa.

Liniste.

Parca nici muzica nu se mai auzea.

 

Inainte sa-mi dau seama ce fac, m-am asezat langa el.

 

E mai dragut de aproape, ma gandesc si-mi trec mainile prin par din nou, necontrolat.

Incep conversatia ca si cum am fi copilarit impreuna.

Il intreb de planurile lui pentru anul nou, bomban cate ceva legat de vremea de afara, nu ma opresc din glumite stupide si zambesc intr-una.

Andrei, in fata mea, isi alege cuvintele. E atent, foarte atent. Acum ma cucereste..

"..asta incearca." ma gandesc flatata.

Dupa o vreme, am mers inapoi la masa mea, dar privirea parca nu-mi plecase.

 

A fost unul dintre acele momente cand stii ca povestea inca nu s-a terminat.

 

Afli acum, ca acesta a fost doar inceputul.

 

A venit craciunul, revelionul si multe alte seri la Cafenoar, unde speram sa-l intalnesc din nou..

Apoi am devenit buni prieteni, iar nici unul dintre noi nu s-a mai gandit la asta.

 

4-5 ani mai tarziu ma suna Carmen:

"Hey Diana, ce mai faci? Uite, noi am renovat cafeneaua si avem o idee care o sa-ti placa!"

Ii recunosc vocea imediat, numai eu stiu de cate ori am inchis Cafenoarul impreuna.

 

Inca cateva zile mai tarziu urc aceleasi scari, doar ca de data aceasta nu ma mai intrebem daca va fi Andrei sus, nonchalant, stand la masa relaxat.

Nu, acum ne tinem de mana.

Cu o usoara parere de rau ca noul look al cafenelei nu mai e cel din amintrile mele, imi dau seama ca nici noi nu mai suntem aceasi.

Am evoluat, ne-am imprietenit, apoi candva, pe neasteptate, ne-am indragostit si iubit, si schimbat - asa a facut si Cafenoarul.

Atmosfera e acum si mai vie si mai jucausa.

Cam ca noi..

 

Pozam noul lor cocktail pe nume "Nunta".

Carmen, proprietara, nu stia de povestea de mai sus cand m-a sunat, doar acum afla, cand citeste randurile pe care le citesti si tu.

Dar apelul ei a fost o dulce coincidenta, care mi-a starnit fantezia la fel de visatoare ca cea de atunci.

Stii senzatia aia, cand citesti o carte buna si abia dupa mijloc intelegi ca toate se leaga?

Cam asa ma simteam si eu cand ne-am intors amandoi in lumina inca aurie, intr-o zi ploioasa, tot de iarna.

Am avut un deja vu.

 

Ne-am asezat, am gustat din Nunta si am inceput din nou cu bombanitul legat de vreme, cu planurile de Craciun si cu glumitele stupide.

Andrei zambea exact ca alta data.

Singurul lucru care s-a schimbat defapt, a fost ca acum cineva ne facea poze.

 

Tot ce conteaza a ramas la fel.

 


P.S.

Printre altele si localul!

Cafenoar

e Party-Starter.

Eu si Andrei stiam asta deja mult.

Varietatea si dimensiunea cocktailurilor ne ademeneste de ani de zile.

Ah, si apropo.. pentru cei ca mine.

Exista si meniul XXL de cafele, frappeuri si shakeuri ciocolatoase.

mmmm...